Bunul conducător

Oamenii nu pot trăi laolaltă fără să se aleagă dintre ei unii care conduc. Aceasta este o lege aspră legată de natura și de soarta noastră.

A fi conducător este o sarcină atît de grea încît puțini sînt aceia care pot răspunde unei astfel de chemări.

Însuși faptul conducerii omului de către om este în viața noastră un nenoroc. Îndreptarea acestei soarte triste poate veni pe o singură cale și atunci numai în parte: prin ajungerea la conducere a celor mai bogați lăuntric, mai blînzi și mai darnici, a celor mai cuprinzători și mai spiritualizați dintre noi. Conducătorul, atît cît poate oferi viața noastră aici pe pămînt, trebuie să iasă vădit deasupra nivelului de rând, și anume, prin tăria sa morală, prin forța nestăvilită a unui suflet creator. Conducătorul trebuie să cuprindă o întreagă umanitate în ființa sa.

În general, unii oameni ajung conducători prin setea lor de dominație, prin dorința de a dispune de semenii lor, nu prin chemare. Există o voluptate a puterii politice, foarte răspîndită mai ales la cei ce trăiesc numai pe plan social și care, așa cum sînt dăruiți, izbîndesc adesea. Din această voluptate se nasc întotdeauna formele întoarse ale conducerii, așa cum sînt demagogia și tirania.

Cînd ai puterea în mînă să nu abuzezi de ea; să nu faci filantropie, pentru că nu ești în situația de a o face. Cînd ai puterea cu tine, fii bun și îndrumător, fă dreptate! De obicei, oamenii fac pe filantropii cînd sînt datornici, după cum fac pe vitejii cînd nicio primejdie nu-i amenință. Și aceasta se observă, în deosebi, atunci cînd acești oameni sînt la conducere.

Bunul conducător. Unde e bunul conducător – acela care iubește cu toată ființa sa, care mîngîie, care înalță? E atît de rar printre oameni!

                                                                                   Ernest Bernea ,,Îndemn la simplitate”

Noiembrie, 2016 – Ziarul ,,Chibzuința”